Poate unora dintre dumneavoastra,ceea ce va vom relata mai jos,vi se poate parea floare la ureche ,sau demodat,dar cu mana pe inima va spunem ca,TAPETUL nu isi pierde niciodata din frumusete si din secretele si atuurile sale,care infrumuseteaza orice incapere.
Incercam mai jos sa clasificam tipurile de parchet si sa va prezentam sculele necesare tapetarii unei incaperi,precum si modalitatile de executie.
Daca totusi credeti ca va depasesc astfel de situatii,va stam la dispozitie pentru a va implini imaginatia si visele.
Ca si unelte necesare pentru executarea lucrarii aveti nevoie de urmatoarele:
Materiale
adeziv, marker permanent, ipsos fin, şmirghel de grosime medie
Unelte
găleată, spatulă, mojar, ruletă, riglă, foarfece, cuţit cu lamă zimţată, pensulă pentru adeziv, perie pentru scoaterea aerului, cumpănă şi scară.
Un sfat practic măsuraţi suprafaţa de aplicare cu deosebită atenţie. Cumpăraţi cu 10% mai mult tapet decât rezultatul măsurătorilor.
Acum sa incercam sa va ajutam in alegerea tapetului.
1.Tapet Simplex: este fabricat din hârtie de calitate superioara într-un singur strat. După imprimarea culorii şi a modelului, pe întreaga suprafaţă se aplica un finisaj în relief. Are durabilitate redusă, prin comparaţie cu alte tipuri de tapet.
2.Tapet în relief: este fabricat din hârtie de calitate superioară în strat dublu. Permite realizarea unor modele în relief şi este mult mai rezistent.
3.Tapet cu vinilin: este cel mai des utilizat tip de tapet la momentul actual. Suprafaţa exterioară este acoperită cu PVC. Acest lucru permite scoaterea în relief a modelelor. Îmbinările nu mai sunt vizibile la aplicarea pe perete. Este foarte uşor de curăţat, dar şi rezistent la lumina soarelui si la alţi factori externi.
4.Tapet pe care se poate vopsi: Pe bază de vinilin. Vopseaua poate fi aplicata pe acesta în straturi succesive.
5.Fibră din sticlă: este fabricat prin uscarea fibrelor din sticlă subţiri. Acestea sunt apoi îmbinate ca şi o ţesătură. Înainte de aplicarea acestui tip de tapet, suprafaţa trebuie să fie pregătită în cele mai mici detalii.
6.Tapet din fibră textilă: Suprafaţa exterioara este acoperită cu material textil. Acest tip de tapet oferă o varietate de culori şi modele. Un avantaj este şi acustica.
7.Tapet pe bază de fibră textilă şi vinilin: Baza acestui tip de tapet este fabricata din fibra textilă, iar suprafaţa exterioară din PVC. Este ideal pentru hoteluri, restaurante şi magazine. Este deosebit de rezistent, dar costul investiţiei iniţiale este destul de ridicat.
Acum sa-i dam drumul la treaba!
Pregătirea peretului şi a adezivului
Materiale necesare:
ipsos fin, adeziv, şmirghel
Unelte utile:
spatulă, găleată, ruletă, creion, mojar
Suprafaţa pe care se va aplica tapetul trebuie să fie curată, uscată şi netedă. Folosiţi şmirghel pentru a netezi şi curăţa zonele cu vopsea scorojită. Dacă există deja tapet pe pereţi, dezlipiţi-l umezindu-l cu apă caldă. Suprafaţa ideală pentru tapetul pe bază de vinilin este ipsosul. Nu vă îngrijoraţi dacă pereţii dumneavoastră nu sunt acoperiţi cu ipsos. Acest lucru se poate remedia foarte uşor.
Va trebui sa urmam 4 mici pasi pana la inceperea montarii parchetului.
1.Măsurătoarea: Incepeţi prin a măsura camerele pe care le veţi tapeta. Prin această măsurătoare veţi stabili câte role de tapet trebuie să cumpăraţi.
2.Aplicarea stratului de ipsos fin: Amestecaţi câte 250 g de ipsos cu apă, pentru fiecare metru pătrat. Aplicaţi apoi mixtura pe un perete, cu spatula.
3.Netezirea peretului: După ce stratul de ipsos s-a uscat, neteziţi peretele cu şmirghel de grosime medie. Acum peretele este gata pentru a fi acoperit!
4.Pregătirea adezivului: Umpleţi o găleată curată cu volumul de apă menţionat pe pachetul de adeziv. Apoi turnaţi încet adezivul în apă şi amestecaţi până ce mixtura capătă consistenţă. Puteţi strecura adezivul în cazul în care rămân cocoloaşe sau reziduuri.
Tapetarea pereţilor
A sosit momentul sa pregătim tapetul. Aveţi nevoie de o masă mare, liberă şi curată pentru a-l pregăti. Dacă nu găsiţi o masă suficient de mare, vă puteţi folosi de podea, dacă este curată.
Materiale necesare pentru tapetare:
adeziv şi tapet
Unelte necesare pentru tapetare:
Ruleta, cuţit, pensulă pentru adeziv, foarfece, perie pentru îndepărtarea aerului, creion.
Momentul propriu zis a sosit.Pasi ce trebuiesc pentru lipirea tapetului sunt urmatorii:
1.Măsurarea şi marcarea foilor: Măsuraţi înălţimea peretelui de la podea la tavan. Adăugaţi încă 10 cm şi însemnaţi tapetul. În acest fel puteţi preveni apariţia imperfecţiunilor.
2.Tăierea foilor: Folosiţi-vă de un cuţit pentru a tăia pe zona însemnată. În momentul în care tăiaţi o foaie de tapet cu model, e bine să aveţi în vedere continuitatea motivului.
3.Aplicarea adezivului: După ce aţi încheiat pregătirea tapetului treceţi la etapa aplicării adezivului. Întindeţi foile pe masă şi începeţi aplicarea adezivului în mod uniform folosindu-vă de o pensulă.
4.Îndoirea capetelor: Îndoiţi părţile pe care s-a aplicat adezivul. Acest lucru va permite înmuierea tapetului.
5.Aplicarea foilor de tapet: Aveţi în vedere faptul că pentru a putea aplica tapetul pereţii trebuie să fie uscaţi şi curaţi. Fixăm tapetul întâi în apropierea tavanului şi îl întindem cu grija spre podea.
6.Scoaterea aerului: După ce am lipit tapetul pe perete puteţi elimina aerul prins cu o perie. Acest lucru se face prin netezirea de sus in jos, folosindu-se peria în mişcări în V inversate.
7.Marcarea zonelor pentru decupare: Marcaţi zona din care veţi tăia prin apăsare cu foarfecele pe zona de întâlnire a peretelui cu tavanul.
8.Decuparea porţiunilor superioare în exces: Desprindeţi puţin tapetul de pe perete şi începeţi sa tăiaţi pe linia marcată.
9.Decuparea porţiunilor inferioare în exces: Mai întâi, folosiţi foarfecele pentru a marca linia unde peretele întâlneşte podeaua. Tăiaţi apoi pe aceasta linie.
10.Măsurarea colţurilor interioare: Pentru a acoperi colţurile, trebuie să aveţi în vedere dimensiunile. Prin urmare, măsuraţi întâi distanţa dintre colţuri şi abia apoi tăiaţi tapetul.
11.Aplicarea foilor pe colţurile interiore: Începeţi aplicarea tapetului de la tavan si întindeţi-l către podea. Asiguraţi-vă că motivul de decor de pe foile de tapet se potriveşte
12.Tapetarea colţurilor exterioare: Colţurile se tapetează cu uşurinţă, ţinându-se cont de continuitatea motivului. În cazul în care se tapetează un colţ convex este indicat sa lăsaţi o margine de 4-5 cm.
13.Decuparea părţilor inferioare în exces: După ce aţi lipit tapetul, folosiţi-vă de foarfece pentru a decupa părţile inferioare în exces. După ce aţi lipit toate foile de tapet, neteziţi zonele de îmbinare cu o perie pentru a elimina aerul.
Decorare – Aplicarea baghetelor
Dacă doriţi, puteţi aplica baghete tapetului. Acestea sunt ca nişte mici trucuri magice, care desăvârşesc eleganţa încăperilor dumneavoastră.
cumpănă, creion, foarfece şi perie
Baghetele pot fi aplicate şi pe pereţii goi. Nu uitaţi să marcaţi cu bandă zona ce va fi acoperită. Peste întreaga zonă astfel marcată se va aplica ipsos fin. După uscarea ipsosului suprafaţa peretului se va netezi cu şmirghel de grosime medie. Apoi se vor aplica baghetele respectându-se paşii de mai jos.
1.Marcarea zonei: Înainte de a aplica baghetele, marcaţi zona pe care le veţi aplica. Folosiţi o cumpănă pentru a vă asigura că aplicaţi baghetele în linie dreaptă.
2.Lipirea baghetei: După ce aţi aplicat adezivul pe spatele baghetelor, începeţi să le lipiţi pornind din colţurile interioare.
3.Continuitatea motivului:Aplicaţi baghetele în aşa fel încât să se poată observa continuitatea motivului de decor.
4.Colţurile interioare: În cazul în care trebuie să depăşiţi un colţ convex, este bine să păstraţi o margine de 4-5 cm. În caz contrar, zona de îmbinare se va umfla în timp.
5.Eliminarea aerului de sub tapet: Aerul rămas sub tapet se elimină prin folosirea unei perii.
Tapetarea în jurul cadrelor uşilor şi ferestrelor
A sosit momentul să aplicăm tapet în jurul cadrelor, uşilor şi ferestrelor. Chiar dacă ar putea părea dificil, acest lucru e la fel de uşor ca şi tapetarea pereţilor obişnuiţi Să urmăm împreună paşii necesari.
Materiale necesare:
adeziv şi tapet
Unelte necesare:
foarfece şi perie
1.Aplicarea foii de tapet: Aplicaţi tapetul ca şi când aţi acoperi un perete obişnuit.
2.Decuparea tapetului în jurul cadrului ferestrei: Faceţi o incizie diagonală cu foarfecele până la colţul ferestrei.
3.Tăierea porţiunilor în exces din jurul ferestrelor: Marcaţi cu foarfecele porţiunile suplimentare. Apoi tăiaţi porţiunile marcate. Se va proceda la fel şi în cealaltă parte a ferestrei.
Tapetarea in spatele caloriferului
Înainte de a începe tapetarea pereţilor, trebuie să aveţi în vedere obstacole de tipul caloriferelor, cu care vă veţi confrunta în etapa aplicării.
cuţit cu lamă zimţată şi perie pentru scoaterea aerului
1.Eliminarea tapetului suplimentar: După ce aţi îmbinat foile de tapet în spatele caloriferului folosiţi-vă de foarfece pentru a marca şi tăia bucăţile în plus.
2.Ajustarea foii de tapet: Poziţionaţi din nou tapetul pe perete şi asiguraţi-vă că este lipit corect. Lucraţi cu grijă pentru a vă asigura că nu rămâne aer între perete şi tapet.
Tapetarea peste o priza sau intrerupator
Obstacolele de tipul ecliselor electrice pot fi depăşite cu uşurinţă. Pentru a reuşi acest lucru este suficient să urmăm paşii prezentaţi mai jos:
Materiale necesare:
bandă izolatoare, adeziv şi tapet
Unelte necesare:
foarfece, şurubelniţă şi o perie
Sfat practic
Nu uitaţi să închideţi siguranţa înainte de a începe acoperirea prizelor electrice cu tapet.
1.Acoperirea cu bandă a prizei electrice: După ce aţi scos eclisa prizei electrice acoperiţi zona cu bandă izolatoare.
2.Decuparea tapetului: După ce aţi acoperit peretele cu tapet ,stabiliţi unde se află priza şi faceţi două incizii diagonale în tapet.
3.Eliminarea surplusului de tapet: Folosiţi foarfecele pentru a decupa surplusul de tapet din jurul prizei.
4.Fixarea capacelor: După ce aţi terminat decuparea porţiunilor suplimentare, folosiţi şurubelniţa pentru a fixa eclisa înapoi pe perete. Priza e gata de utilizare!
Felicitări: Aţi reuşit să acoperiţi întreaga cameră cu tapet şi arată nemaipomenit. Tapetul aplicat se va usca in aproximativ 12 ore. Asiguraţi-vă că ferestrele rămân închise în acest interval de timp.
Nu uitati ca ,pe piata de profil a aparut posibilitatea de a va personaliza tapetul cu orice imagine sau model doriti dumneavoastra.
Cum am spus si mai sus ,daca nu va descurcati si credeti ca va depaseste aceasta lucrare,noi va stam la dispozitie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu